Ce înseamnă, cu adevărat, să lași urme de bucurie pe unde treci? În ultima vreme, mi-am tot pus această întrebare, iar pentru mai multă claritate recunosc că m-a ajutat un eveniment la care am participat recent. Săptămâna trecută, într-o zi luminoasă de mai, am pornit la drum alături de echipa BMW România, într-o caravană elegantă cu scop nobil: o vizită la Urme de Bucurie, sanctuarul de la Cernavodă care, de peste 20 de ani, transformă povești de suferință în povești de speranță. A fost mai mult decât o excursie – a fost o reamintire profundă a faptului că adevărata schimbare se face cu grijă, implicare și continuitate, într-un domeniu unde faptele vorbesc mai tare decât orice cuvânt.
Un adăpost construit cu inimă și standarde internaționale
Urme de Bucurie este un loc aparte – un spațiu amplu, bine gândit, în care câinii, pisicile, caii și măgarii salvați de la suferință trăiesc într-un echilibru rar întâlnit în astfel de centre.
În România, protecția animalelor este, încă, o nevoie acută. Vorbim despre o țară în care, prea des, animalele sunt ignorate, abandonate sau tratate cu cruzime. Într-un astfel de context, adăposturile și sanctuarele precum „Urme de Bucurie” sunt esențiale. Aici, viața, dar și calitatea ei, sunt prioritare.
Sanctuarul a fost construit la cele mai înalte standarde de bunăstare animală, inspirat de modelele din Europa de Vest și adaptat la realitățile locale. Spațiile sunt largi, curate, pline de lumină. De peste 20 de ani, echipa care susține acest loc, condusă de Sara Turetta, fondatoarea organizației Save the Dogs, lucrează neobosit pentru a salva, îngriji și reabilita animale abandonate, maltratate sau în pericol. Și nu e vorba doar de adăpostire. Fiecare caz este tratat cu o grijă individuală – cu intervenții medicale, socializare, reconectare cu oamenii și cu natura. O parte din animalele care au ajuns aici – câini și pisici -, au fost adoptate în Suedia, Italia, Germania sau România. Altele rămân în sanctuar – caii, măgarii, dar și câinii sau pisicile neadoptabile sau cele care, deși sunt adoptabile, nu au avut șansa încă de a fi dorite într-o familie.

Un drum lin cu o destinație care schimbă vieți
Călătoria până la Cernavodă în mașinile BMW a făcut parte din experiență: o formă de susținere elegantă și discretă, prin care brandul s-a alăturat cauzei. Un drum cu scop, în care fiecare kilometru ne-a adus mai aproape nu doar de un spațiu fizic, ci de o realitate pe care avem datoria să o vedem și să o susținem.
Odată ajunși, am fost întâmpinați cu bucurie. Am vizitat o parte dintre cățeii curioși, care nu știau cum să ne mai atragă atenția de după gardurile țarcurilor. Caii și măgarii trăiesc în zone separate, special amenajate, inclusiv în funcție de vârstă. Fiecare animal are propria poveste, pe care îngrijitorii o spun cu emoție și profesionalism. Am avut ocazia să hrănim din mână o parte dintre măgăruși, care s-au bucurat de mere și morcovi și ne-au lăsat să îi mângâiem.
Două dintre pisicile sanctuarului ne-au însoțit pe parcursul întregului tur, altele ne priveau din depărtare.
Recunosc, în fiecare dintre cățeii și pisicile din adăpost i-am văzut pe ai mei, și mi-aș dori ca fiecare dintre cei din adăpost să cunoască grija și iubirea unei familii.

Cum poți să ajuți?
Dacă ai animal acasă, probabil că știi că bobițele, nisipul din litieră, analizele, vaccinurile, treat-urile costă. Înmulțește cifra cu câteva sute. Adaugă faptul că o mare parte dintre animalele ajunse în sanctuar au fost salvate după accidentate foarte grave sau pur și simplu cu starea de sănătate proastă, așa că recuperarea implică operații și tratamente costisitoare. Fiecare gest de ajutor contează. Sanctuarul Urme de Bucurie trăiește prin donații, sponsorizări, voluntariat și prin campanii precum Swimathon București, eveniment caritabil care anul acesta susține direct activitatea adăpostului. Este o ocazie reală să contribui – înotând, donând sau promovând cauza – la susținerea acestui model de grijă față de ființele vulnerabile.
În loc de concluzie
La finalul zilei, am plecat din Cernavodă cu mai mult decât imagini frumoase – cu un sentiment puternic de recunoștință. Pentru oamenii care salvează. Pentru animalele care au avut norocul să fie găsite. Pentru șansa de a susține, chiar și pentru o clipă, ceva care contează cu adevărat.
Mai multe despre sanctuar și cum poți ajuta: Urme de Bucurie
Detalii despre Swimathon: swimathonbucuresti.ro





