Nu mă lăsa să mor – un film pe care trebuie să îl vezi

“Te invit undeva unde nu ți-am mai dat întâlnire: la cinema, dar și la cimitir.”

Așa a început cea mai inedită propunere pe care am primit-o recent, și, pentru că venea din partea Simonei Radoi, am zis bineînțeles un dublu DA!

Prima parte a invitației a fost pentru filmul „Nu mă lăsa să mor”, debutul regizoral al lui Andrei Epure, lansat prin Independența Film. „O comedie despre moarte, un horror despre viață”, atât menționa invitația.

Filmul îți stârnește hohote de râs, dar te și face să îți ții respirația pe alocuri.

Sigur nu ieși indiferent de la el și îl vei pomeni probabil toată viața. I know I will.

Prezentat la Locarno în secțiunea dedicată noilor voci ale cinemaului, este un film neo-horror despre birocrație, o comedie neagră despre moarte și, mai ales, un portret al unei realități care devine alarmantă: oamenii care trăiesc în singurătate. Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se confruntă cu singurătatea, iar aproape 310.000 dintre ei o resimt la nivel înalt, potrivit studiului „Dimensiunile singurătății” realizat de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, în parteneriat cu Kantar Romania. Filmat de-a lungul a 26 de zile în Eforie, Mangalia, Neptun, Olimp și București, „Nu mă lăsa să mor” urmărește eforturile Mariei (Cosmina Stratan), care încearcă să organizeze înmormântarea enigmaticei sale vecine, Isabela (Elina Löwensohn). Un gest omenesc, care o aruncă într-un labirint de birocrație, întâlniri stranii și tăceri apăsătoare.

Isabela are puține replici în film. Dar jocul ei cu corpul, cu privirea te ține lipit de ecran. Cireașa de pe colivă, pardon tort, o reprezintă cei doi câini din film, actori și ei, doi câini adoptați perfecți (să le zicem, generic, maidanezi) care merită fiecare câte un Oscar. Bonus: au fost prezenți și la premieră.

 

Memento mori

Am așteptat cu și mai mult interes cea de-a doua parte a evenimentului – întâlnirea la cimitir. Ce idee mai bună pentru o sâmbătă ploioasă și rece de iarnă decât o vizită ghidată în Bellu? Copacii trosnind au fost paid actors :))

Traseul parcurs cu Ovidiu Neacșu (Bucureștiul povestit) și inspirat de film a fost senzațional și ne-a arătat elemente pe care e ușor să le ratezi dacă nu te plimbi cu un cunoscător – elemente Art nouveau, modernist art deco, neoromânești, îngeri din piatră cu aripi căzute, maci sculptați în fier, povești și legende, iar momentul în care am intrat în Mausoleul familiei Cantacuzino a fost mic dropul lui Ovidiu pentru noi.
Cavoul adăpostește la primul nivel sarcofagul “Nababului” Gheorghe Grigore Cantacuzino și al soției lui, Ecaterina Băleanu, iar la cel inferior sunt locurile de veci ale fiilor lor, Grigore și Mihail, al primei soții a lui Grigore, Zoe, și a altor membri ai familiei. Interiorul este ca o biserică veche în miniatură, cu picturi și foiță de aur.

Dacă tot acest happening nu a fost deja spectaculos, să menționez că am primit și pomană – colivă, colac și vin, eugenia și măr, lumânare în ștergar. Epic.

Una peste alta, mergeți să vedeți filmul Nu mă lăsa să mor, dar luați în calcul și viitoarele tururi ghidate în Bellu și în cimitirul Evanghelic Luteran de vizavi. O să vi se pară cel puțin fascinante.